LA CETATE, Merlot, Crama Oprisor, 750 ml

46,00 lei

Un vin care obligă la reverenţă, fără s-o ceară explicit. Un tânăr aristocrat, încă rebel, dar cu bună educaţie.

Descriere

La Cetate Merlot, Crama Oprisor 

Precum înaltul dregător ce pândeşte slăbiciunea regelui pentru a-i smulge coroana, Merlot-ul se află în stadiul în care vrea să mulţumească pe toată lumea. Ştie că e doar o chestiune de timp până să-şi revendice tronul. Nu are nicio inflexiune care ar putea stârni suspiciuni, manierele îi sunt desăvârşite şi discursul, doct, fără a fi plictisitor. Se află în mijlocul măreţiei, dar trebuie să-l recunoască şi ceilalţi pentru a-şi arăta cu adevărat puterea. Dincolo de orice metafore, Merlot-ul este vinul căruia doar cârcotaşul profesionist i-ar putea găsi defecte. Este complex, dar plăcut de însoţit, are profunzimi flexibile care-i  dezvăluie puterea de pătrundere. Se-nţelege la fel de bine cu hangiul şi cu regele, mişcându-se lejer de la un strat la altul al propriei fiinţe. Un vin care obligă la reverenţă, fără s-o ceară explicit. Un tânăr aristocrat, încă rebel, dar cu bună educaţie. Nuanţe clasice de Merlot definite de fructe roşii şi condimente, întrerupte de tonuri pertinente de piele şi tutun. Promite experienţe satisfăcătoare şi după o învechire de cinci ani.

LA CETATE nu este doar unul dintre brandurile care au scris istorie în renaşterea vinului românesc. Pentru Crama Oprişor, LA CETATE a fost prima linie de vinuri premium, lucrate cu o migală şi o meticulozitate care au adus, încă din primul an de producţie, rezultate excepţionale. În numele unei istorii care încă se scrie, dar şi pentru a sărbători renaşterea acestor pământuri. Dacă locul a fost binecuvântat de Creator cu tot ce era nevoie pentru a da oamenilor cele mai bune roade, cu siguranţă, şi „omul care sfinţeşte locul” şi-a găsit menirea în istoria Oprişorului.i

Poveștile încep, de obicei, cu „A fost odată ca niciodată…” Acest „odată” are pentru Crama Oprișor o latură documentară, dar și o notă reflexivă. Privirea înapoi nu este doar o ocheadă aruncată peste umăr, ci o mândră întoarcere în timp pentru a dezvălui oamenilor fundamentul pe care construim conceptele și valorile.

Informații suplimentare

Culoare vin

ROSU

Tip vin

SEC

Soi struguri

Merlot

Regiune

DOC-CMD Mehedinti

Crama

OPRISOR

Origine vin

ROMANIA

Alcool

14%

Volum

750 ml

Temperatura de servire

16-18°C

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.