Descriere
ISSA CHARDONNAY CRAMA LA SALINA
Chardonnay-ul, vinificat în stil clasic, prezintă o excelentă tipicitate de soi, cu o culoare galben-verzuie strălucitoare și cu arome dominante de fructe albe (pară, măr) continuată prin note intense, plăcute, de citrice și altele, mai temperate, minerale. Gustul este rotund și echilibrat, cu o tentă fină de unt topit și cu o bună aciditate. Finalul este plăcut, ușor condimentat.
Recomandari culinare: ca aperitiv, alături de gustări; preparate din pește, fructe de mare sau preparate din carne albă; brânzeturi proaspete sau cremoase.
Așa cum o sugerează numele cramei, podgoria este amplasată în imediata apropiere a Salinei Turda, mai exact la aproximativ 100 de metri de aceasta, pe Dealurile Durgău, zonă cu tradiție seculară în viticultură, ce datează din perioada Imperiului Roman, pe vremea când așezarea cunoscută astăzi sub numele de Turda se numea Potaissa.
Crama La Salina s-a născut în inima Transilvaniei, într-o zonă cu o puternică vocație pentru vinuri albe. Terroirul specific Văii Arieșului vine cu amprenta identității sale, transformând oferta Cramei La Salina într-o experiență unică, revelatoare. Tocmai de aceea, aceste vinuri poartă numele ISSA, ca un omagiu adus tradițiilor viticole milenare formate aici, încă de când localitatea purta numele Potaissa.
Cristina –
Am degustat vinul la crama si apoi l-am comandat la voi pe site si mi-a facut aceeasi impresie buna. Este un vin foarte bun cu o aroma placuta. Un vin bun!Cred ca este cel mai bun Chardonnay de la noi.