Descriere
DOMAINE CEPTURA, Blanc, Crama DAVINO
Vin alb sec
Denumire de Origine Controlata “Dealu Mare”
Soiuri de struguri: Sauvignon Blanc, Feteasca Alba, Riesling Italian
Un vin de o culoare galben-verzui stralucitor, limpede-cristalin.
Mirosul este floral, intens, fructuos, cu nuante de lastari de coacaze si fructul pasiunii, litchi, acompaniat de usoare note minerale si lemn de stejar, persistent.
Gustul este proaspat, bine echilibrat, fin dar amplu, cu un postgust remanent usor mineral, complex.
Asocieri culinare: Aperitiv, peste, fructe de mare. Se serveste la 11-12°C.
Situate in Dealu Mare, cel mai inchegat masiv din Romania, in chiar inima lui, Ceptura – vestit centru viticol de prin secolul XIV, plantatiile Davino poarta cu mandrie denumirea de origine “Dealul Mare – Ceptura”. Raspandite pe fiecare din cele patru platouri colinare si versantii vailor care le despart, plantatiile exploateaza la maximum potentialul intregului areal colinar, prin specificul si diversitatea microclimatica a fiecarei coline in parte.
Se produce prin culesul selectiv al strugurilor din cele mai bune parcele, urmata de selectie finala la banda de sortare, in crama. Cele trei soiuri care intra in sortiment sunt vinificate separat. Tehnologia de vinificatie de tip preponderent reductiv este orientata in pastrarea aromelor varietale ale strugurilor dar si in dezvoltarea unui profil senzorial definit de arome fermentative si de maturare pe drojdii fine. Strugurii sunt doar desciorchinati, boabele nu se zdrobesc. Maceratie peliculara 5 ore la 13-15°C pentru Sauvignon. Mustul separat prin scurgere gravitationala fara presare este decantat la frig timp de 24-26 ore. Fermentatie alcoolica în vase de inox de 70-100 Hl termostatate la 10-12°C, cu drojdii selectionate pentru fiecare sortiment in parte. Cupajul este rezultatul selectiei celor mai valoroase loturi, procentele de participare ale fiecarui soi stabilindu-se dupa 1-2 luni de tatonare prin microprobe. Asamblajul din 2014 beneficiaza de 10% Sauvignon Blanc maturat in vase mari de lemn de 600 litri si 15% Riesling Italico fermentat si maturat in vas mare de lemn de 10 Hl.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.