Descriere
Este singurul vin alb din gama Stonewine. Soiul este sensibil la secetă, motiv pentru care suportă greu solurile stâncoase, obținându-se producție scăzută, dar cu calități deosebite. Fermentat și maturat 8-9 luni în butoaie de 500 l capacitate obținem vinuri cu o aromă fină de fructe cu pulpă albă: piersică, gutui, pere. La gust, pe lângă caracterul mineral, vinul are o aciditate susținută fin și cu caracter tipic de amăreală plăcută în post gust. Evoluează pozitiv în timpul învechirii la sticlă, cu procese lente de esterificare, ce-i conferă vinului un buchet specific de învechire.
Podgoria Aradului pe vremuri, actualmente Podgoria Miniș-Măderat, se află la 26 km distanță Est de orașul Arad, la poalele Munților Zărandului, în imediata apropiere a râului Mureș. Se întinde pe o lungime de 40 km între localitățile Barațca – Șiria -Mocrea – Șilindia.
Vinul de miniș “… Aprinde scânteia dragostei, dă aripi gândurilor şi emană focul prieteniei”. (dr. Csávossy György)
Miniș – o podgorie viticolă renumită din regiunea aradului, uitată în negura vremii datorită promovării cantităţii în detrimentul calităţii vinurilor.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.