Descriere
NATIVUS FETEASCA NEAGRA CRAMA AVERESTI
Arome complexe, de prune, chiar magiun și compot de vișine în prim plan, dar și cu nuanțe fine de fum în fundal. Gust cu note rustice, ca al oricărui strugure roșu crescut în zone mai reci, dominat de fructe roșii de pădure și cireșe negre.
Mirosul ușor de piper alb – caracteristic vinurilor roșii obținute în zone de altitudine.
Cultura Cucuteni a creat de-a lungul timpului, pe lângă misterul civilizației, un specific local si numeroase repere vizuale inconfundabile si specifice zonei in care cresc strugurii podgoriei Averești.
Din aceasta cultura vizuala, am ales câteva elemente: simbolul Recoltei, simbolul Dealurilor si simbolul Protecției, elemente care exprima legătura ritualica a oamenilor zonei cu natura.
Sub semnul celor trei simboluri, dependent prin fragilitatea sa de echilibrul dintre ele, sta VINUL.
Definirea stilului pentru vinurile NATIV de Averești este rezultatul unei munci minuțioase, al selecției precise a microterroir-ului si parcelelor, si la variate si moderne tehnici de vinificație.
Toata aceasta experiența s-a transformat o selecție de vinuri care reflecta cu fidelitate expresia clasica a tradiției, caracterului si nobleței vinurilor Domeniilor Averești, fiind apreciate de către cei mai exigenți critici.
Maturarea in baricuri a fost folosita doar la vinul roșu si la Chardonnay pentru a aduce un plus de complexitate si eleganta.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.