Categorie: Fără categorie

Nu stiu cate persoane au trecut pin viata fara sa bea un shot de Tequila. Multi au auzit de ea ca fiind o bautura specifica Mexicului. Nu stiu cati stiu ca aceasta bautura este reglementata prin lege si controlata de guvernul mexican.

Tequila este o băutură alcoolică originară din Mexic. Istoria băuturii este incertă. Se consideră că tequila se prepara în Mexic, cu mult înainte de sosirea conchistadorilor spanioli în jurul anului 1520.

Numele pe care îl avea băutura atunci era “octal”, iar spaniolii au fost atrași de ea în momentul în care și-au terminat toate rezervele lor de băuturi tari. Băștinașii fabricau ‘tequila’ dintr-o plantă asemănătoare cu cactusul din familia Agavaceae.

Cum se produce?

Tequila se face din căpățânile de agavă albastră, pe care mexicanii le numesc piñas – ananași, dacă putem spune așa. Numele științific al plantei este Agave tequilana Weber var. azul. Ea nu este un cactus, ci se înrudește cu familia de care ține și crinul.

Piñas se recoltează manual, iar munca cere experiență și îndemânare. Dar și multă răbdare, pentru că o căpățână se pârguiește în opt sau chiar zece ani, timp în care acumulează un conținut de zahăr de minim 24%. Odată adunate, căpățânile sunt tăiate în bucăți și coapte în cuptoare chiar și 72 de ore. După aceea, piñas sunt zdrobite pentru a se extrage sucul, care e amestecat cu apă și lăsat la fermentat.

Când mustul de agave ajunge la o tărie alcoolică de 4-7%, mexicanii trec la distilat. Și o fac de două sau de trei ori, în alambicuri simple de aramă, până când alcoolul ajunge la o tărie de 55-60%, sau chiar mai mare, dacă distilatul urmează să fie pus la învechit.

Tipurile superioare de Tequila se înnobilează în butoaie de stejar care cel mai adesea au adăpostit înainte whiskey Jack Daniels.  Perioada nu e lungă, doar Tequila Premium ajungând să stea în butoaie mai mult de patru-cinci ani. Totuși unii producători ne tentează cu ediții rare puse la maturat in urma cu un deceniu.

Oficial, Tequila, așa cum este cunoscută astăzi, a fost produsă în secolul al XVI-lea. Consumul a crescut și în secolul al XVIII-lea a început producția băuturii în mod industrial. Primul producător oficial al tequilei, a fost José Cuervo, care, în 1758 a obținut de la regele Spaniei dreptul de a cultiva plantele necesare și de a produce și comercializa băutura.

Tequila a cîștigat importanță națională abia în timpul revoluției Mexicane, la începutul secolului al XX-lea, cînd a devenit un motiv de mîndrie și un simbol al identității naționale. Un alt moment de creștere al notorietății băuturii a apărut în perioada prohibiției, odată cu interzicerea importului de băuturi alcoolice din Mexic în Statele Unite.

Cum se bea?

Daca ai baut probabil ca stii, daca nu ai baut pana acum Tequila macar sa o faci in stil mare, cunoscand tot ce trebuie sa stii despre modalitatea corecta de a consuma aceasta comoara a Mexicului.

In mod traditional, cand bei Tequila folosesti un pahar de shot, inalt si ingust, numit caballito (‘cal mic’, ‘ponei’ sau tequillito). Capacitatea acestuia variaza intre 30 si 60 ml, in functie de stil, marime si fabricant.

Caballitos se numeau initial cuernito. Ele sunt varianta moderna a coarnelor de vaca sau de taur, scobite, din care se consumau tariile si care se foloseau in cantinas sau in fabricile de mezcal. Coarnele erau spalate, dar nu si aplatizate, pentru ca cel care le folosea sa nu le poata pune jos si sa stea la povesti. Intrucat erau disponibile numai cateva astfel de pahare, fiecare dintre cei ce le utilizau trebuia sa se grabeasca si sa inmaneze unei persoane din apropiere recipientul. In timp, coarnele au inceput sa fie aplatizate, astfel incat ele puteau fi asezate pe bar, iar clientii puteau socializa mai multa vreme ‘la un pahar’. Asa s-a ajuns la caballito din zilele noastre, care au inca forma ingusta si conica, dar perfecta pentru baut a coarnelor bovinelor.

Noul pahar oficial de Tequila seamana foarte mult cu paharul pentru vin: are picior inalt, iar cupa se ingusteaza in partea de sus, pentru a retine aromele. Paharele Riedel au o inaltime de 21 centimetri si o capacitate de 200 mililitri.

Prin urmare fie ca bem in pahar clasic traditional sau in pahar cu picior, ar fi bine sa uitam si de lamaie si de sare pentru cateva clipe si sa ne gandim la procesul indelungat de preparare al bauturii, la drumul lung din Mexic pana la noi si sa stam la taclale putin cu bautura asta. Sa o gustam. Rece, simpla fara gheata dar poate cateodata si la temperatura camerei pentru a-i descoperi si mai bine aromele. Dupa ce am descoperit-o sa avem la indemana si feliile de lime si sarea. Dar in ce ordine? Dupa umezirea zonei dintre degetul mare si aratator, se presara sare. Esti pregatit? Sare – Tequila – Lime. Dupa cateva glume cu prietenii, poate un dans, repeta!

Si daca am inceput cu traditia sa incheiem tot cu ea. Traditia spune ca in orice sticla adevarata de Tequila exista un vierme. Total fals! Desi unele sticle de mezcal contin un vierme, denumit gusano, practic o larva de fluture (Hipopta Agavis), autoritatile mexicane interzic introducerea oricaror insecte sau larve in sticlele de tequila. Si totusi de unde a aparut acest mit cu viermele? De la inventivii americani, care din dorinta de a creste vanzarile la un anumit produs, gasesc tot felul de artificii de marketing, doar mai bine ca ei nu stie nimeni sa vanda, nu? Si in cazul Tequila elementul de marketing a fost un vierme.

Sursa: Wikipedia

Sursa foto: Pinterest

Ice Wine este un vin special! Acest lucru se datoreaza modului in care au fost culesi strugurii, si mai ales momentului in care acestia au fos culesi.  Apa din struguri este inghetata dar zaharul si restul substantelor nu, ceea ce conduce la un strugure mult mai “concentrat” rezultand o cantitate mult mai mica de lichid dar cu o dulceata si tarie mult ridicate.

Primele atestari ale Ice Wine apar de pe vremea Imperiului Roman, cand se vorbea despre diverse soiuri de struguri ce nu se culegeau pana nu aparea primul inghet. Ulterior productia de Ice Wine a disparut pana in anul 1830. In Germania, datorita unei ierni timpurii si foarte friguroase, strugurii au ramas neculesi in vii si au fost lasati pentru a servii drept hrana pentru animale. Observand insa dulceata deosebita a strugurilor inghetati, fermierii i-au cules si i-au transformat in vin.

Ice Wine devine un tip de vin din ce in ce mai greu de realizat, mai ales din cauza incalzirii globale, ce impinge iernile din ce in ce mai tarziu si fac ca strugurii sa se coaca timpuriu.

Cel mai mare producator mondial de Ice Wine ramane Canada, si mai ales zona Niagara Peninsula, unde vanturile reci si iernile foarte friguroase au facut sa devina cel mai mare producator de Ice Winr din lume. In Japonia exista o mica productie de Ice Wine, rosu, ce este vandut numai la portile cramei.

In Europa, marii producatori sunt Germania, cu cele mai renumite si mai scumpe Ice Wine, Franta ( cu al sau Vin de Glace), dar si Romania si Moldova cu cateva sortimente.

In lumea cunoscatorilor, Ice Wine a starnit o disputa aprinsa legata de pastrarea spre invechire a acestuia. Unii sustin ca nivelul crescut de zahar din Ice Wine permite o pastrare pe timp indelungat, in timp ce altii sustin ca odata cu imbatranirea, isi pierde din prospetime si din aroma.

Dar mai bine sa nu ne lasam prinsi in aceasta disputa si sa il degustam asa cum se cuvine, impreuna branzeturi fine mai ales cu blue cheese, Roquefort sau Gorgonzola.